UPDATE Mihaela Buzărnescu a pierdut meciul cu Caroline Garcia, 3-6, 3-6. În urma rezultatelor de sâmbătă, din semifinalele Fed Cup, scorul Franța-România este 1-1.
Simona Halep nu ne-a dat emoții la meciul de debut al României contra Franței, din semifinalele Fed Cup! A învins-o lejer pe Kristina Mladenovic, numărul 66 mondial, cu 6-3, 6-1.
Doar primele game-uri au fost echilibrate, mergându-se cap la cap până la 3-3. Apoi, Simona, numărul 2 WTA, a călcat pedala de accelerație și a câștigat trei game-uri la rând, impunându-se în primul set.
Cel de-al doilea a fost galop de sănătate pentru sportiva noastră, care a câștigat setul cu 6-1.
Astfel, România conduce Franța cu 1-0, iar de la ora 17:00 urmează a doua partidă, când Mihaela Buzărnescu o va întâlni pe Caroline Garcia.